Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm în dreapta și-n stânga, să regretăm c-am greșit
și să greșim din nou, să-i judecăm pe altii și să ne absolvim pe noi înșine,
avem timp să citim și să scriem, să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii și să răscolim prin cenușa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiții și boli, să învinovățim destinul și amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecții și să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem.
Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru puțină tandrețe.
Cănd să facem și asta - murim.
Citiți mai mult apăsând butonul portocaliu Read More
Am învăţat
Octavian Paler
Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească
Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită.
Restul … depinde de ceilalţi.
Am învăţat că oricât mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea să nu le pase.
Am învăţat că durează ani să caştigi încredere
Şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi
Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă Ci PE CINE ai.
Am învăţat că te descurci şi ţi-e de folos farmecul cca 15 minute
După aceea, însă, ar fi bine să ştii ceva.
Am învăţat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii mai bine să facă
Ci cu ceea ce poţi tu să faci
Am învăţat că nu contează ce li se întamplă oamenilor
Ci contează ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva
Am învăţat că oricum ai tăia
Orice lucru are două feţe
Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea să fie ultima oara când îi vezi.
Am învatat ca poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi
Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie
Indiferent de consecinţe
Am învăţat că sunt oameni care te iubesc
Dar nu ştiu s-o arate
Am învăţat că atunci când sunt supărat am
DREPTUL să fiu supărat
Dar nu am dreptul să fiu şi rău.
Am învăţat că prietenia adevarată continuă să existe chiar şi la distantă
Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată
Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu
Nu înseamnă că nu te iubeste din tot sufletul.
Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un prieten
Oricum te va răni din când în când
Iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta.
Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii
Câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi.
Am învăţat că indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea
Dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii
Am învăţat că, dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc
Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc.
Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc
Şi nu faptele sale
Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru
Şi pot vedea ceva total diferit
Am învăţat că indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung mai departe în viaţă
Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbata în câteva ore de către
oameni care nici nu te cunosc.
Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat
Câd te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.
Am învăţat că scrisul ca şi vorbitul poate linişti durerile sufleteşti
Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult
îţi sunt luaţi prea repede .
Am învăţat că este prea greu să-ţi dai seama
Unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susține părerile.
Am învăţat să iubesc ca să pot să fiu iubit.
Cei care-am fost la Troia (fragment)
Nimeni nu va cunoaşte vreodată mai bine ca noi ce înseamnă iubirea,
pentru că nimeni n-a pierdut-o şi n-a visat-o ca noi.
Pentru ca nimeni n-a trebuit să tacă mai dureros decât noi
cu speranţa că-ntr-o zi vom striga: iată ţărmul!
Pentru că nimeni n-a privit ca noi steaua prăfoasă a singurătăţii
luminându-ne mâinile în vreme ce ne-acopeream ochii
că să ne-aducem aminte mai bine.
Şi iarăşi cerul aşa cum îl ştiu, strălucind după ploaie,
şi mă întreb, poate, pentru ultima oară.
De ce trebuiau toate acestea, pe care nu le mai pot răscumpăra
decât iubind şi mai mult ţărmul pe care stau şi visez că voi ajunge într-o zi?
Paradoxul vremurilor noastre in istorie este ca avem cladiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin; cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici, Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp; avem mai multe functii, dar mai putina minte, mai multe cunostinte, dar mai putina judecata; mai multi experti si totusi mai multe probleme, mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult, cheltuim prea nesabuit, radem prea putin, conducem prea repede, ne enervam prea tare, ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi, citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des.
Am invatat cum sa ne castigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata.
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor. Am ajuns pana la luna si inapoi dar avem probleme cand trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior. Am facut lucruri mai mari, dar nu mai bune. Am curatat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul,dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar invatam mai putin. Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am invatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam. Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata, dar comunicam din ce în ce mai putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei incete; oamenilor mari si caracterelor meschine; profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi, case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care iti induc orice stare de la bucurie la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri in care sunt prea multe vitrine, dar nimic in interior. Vremuri in care tehnologia iti poate aduce aceasta scrisoare si in care poti decide fie sa impartasesti acest punct de vedere, fie sa stergi acest mesaj.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,pentru ca nu vor fi langa tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza, pentru ca acel copil va creste curand si va pleca de langa tine.
Aminteste-ti sa-l imbratisezi cu dragoste pe cel de langa tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.
Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si persoanelor pe care le indragesti, dar mai ales sa o spui din inima.
O sarutare si o imbratisare vor alina durerea atunci cand sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mana si sa pretuiesti acel moment pentru ca intr-o zi acea persoana nu va mai fi langa tine.
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa impartasesti gandurile pretioase pe care le ai.
Tuturor prietenilor mei, va multumesc ca existati!”