Germania deasupra tuturor. România dedesubtul tuturor.
By Mihai Giurgea
In final, a rămas unul singur.
În filmul Highlander, nemuritorii își tot tăiau capetele unii altora, până când rămânea unul singur. Care desigur, neputând să-și taie singur capul, este declarat câștigător.
Exact așa s-a întâmplat și cu Uniunea Europeană.
La început erau o grămadă de prostănaci, care se amețeau cu idei socialiste: solidaritate europeană, șanse egale, granițe libere, voturi egale în Parlamentul European. Niște idioțenii nerealiste, care s-au prăbușit la prima criză: pentru că toate drepturile ăstea nu sunt gratis. Costă – și costă enorm ! Pe banii cui ? Păi ai firmelor private, desigur : de aceea în toată Uniunea Europeană taxele au sărit până la cer.
Noua Ordine Europeana va fi decisa de Germania. Germania e marele câștigător al războiului economic: nu pentru că a învins pe cineva, ci pentru că e singura rămasă în picioare în fața crizei. Celelalte țări nu vor mai fi consultate, nici măcar de formă.
Un nou pact Ribbentrop-Molotov, care de data asta, va fi respectat cu sfințenie de ambele părți. Germania are nevoie disperată de resurse – pe care Rusia le are. Rusia are nevoie disperată de tehnologie – pe care Germania o are. Sa le ia cu forța? Păi au încercat deja în 1940: și e nerentabil.
Nici una din ele nu poate supraviețui singură în fața concurenței americane și chineze. Mai ales că în jurul Chinei, sunt mulți alți producători, chiar mai ieftini: Taiwan, Singapore, Malaiezia, Thailanda, India. Competiția e pe viață și pe moarte.
Pentru a continua lectura accesați (click) butonul portocaliu Read More.