Sau, sărbătoarea prin care ne manifestăm bucuria nașterii pruncului Issus, prin care-L cinstim pe Dumnezeu creatorul care prin fiul său ne-a dăruit calea către veșnice, iar noi, scântei din flacăra divină, sărbătorim evenimentul adunați în jurul bradului împodobit cântând și dăruind... cadouri celor apropiați, câte ceva din agoniseala noastră, din truda noastră de fiecare zi.
Acest imbold de a ierta, care ne umple inima de bunătate și fericire, de insuflație divină, aș spune eu, Dumnezeiesc, nespecific firii umane, manifestat prin actul de a dărui, a devenit un obicei. Un obicei frumos, un obicei care ne bucură și ne înalță și care ne face să simțim că trăim sărbătoarea.
Un obicei pe care nici comuniștii, nici criza și nici alte catastrofe care s-au abătut și care se vor mai abate asupra omenirii nu va dispărea, atâta timp cât în sufletele noastre va exista un gram de credință.
Acestea sunt cuvintele mele, ale unui nepriceput în de-ale teologiei, ale unui om obișnuit, cu teamă de D-zeu, dar care nu vrea să fie „spectator al propriei vieți sau al lucrurilor ce ni se întâmplă”.
Pentru că într-o zi tot vom plăti, pentru toate ipocriziile și lașitățile noastre, pentru toate crimele... făcute de acest popor, pentru toate furturile, minciunile, netrebniciile , pentru toate păcatele care se strâng în karma... acestui neam.
Și atunci degeaba ne vom întreba dacă și pentru noi românii a venit cândva pe pământ Mântuitorul.
Oare care a fost motivul pentru care creatorul și-a sacrificat Fiul ?
Cu ce daruri L-au întâmpinat magii ?
Noi ce daruri știm a dărui ?
A dărui înseamnă, a oferi ceva... din propria-ți muncă... din timpul tău, din truda ta, din învățătura și experiența ta, în favoarea celor dragi, a celor apropiați a semenilor tăi.
Iar pilda talanților mi se pare sugestivă.
A dărui înseamnă, a oferi ceva... dar nu din surplusul tău, ci din bunătatea ta, din grija ta, din inima ta, un gest de înțelegere, de curaj sau sacrificiu pe care ni-l impunem pentru a face un bine aproapelui.
Dați Click pe butonul portocaliu Read More pentru a continua.