Rețeta... fericirii!
Credeți că ne putem educa copiii, pentru a fi fericiți? Credeți ne că putem controla sau planifica fericirea atunci când ne-o dorim? La comandă!
Ce este fericirea? Cum am putea defini fericirea? Care este secretul fericirii? Cum se ajunge la fericire? Cum se întreține ea? Poate fi omul fericit pe Pământ?
Pentru a continua lectura accesați butonul portocaliu Read More
Sunt oamenii împăcați cu soarta lor, cu viața și moartea în ansamblu, cu Eros și Thanatos, care reprezintă cele două instincte fundamentale, iubirea și moartea, prin care ne asigurăm supraviețuirea, satisfacerea plăcerii și perpetuarea speciei, în timp ce moartea ne integrează materiei cosmice. Sunt oamenii împăcați cu lumea, cu cei care încearcă să o schimbe și să accepte restul? Ferice de ei!
Dacă promisiunile pe care le-a făcut Dumnezeu sunt adevărate și Raiul, caracterizat ca un loc de o fericire de neimaginat și neîntrecut, este locul în care Dumnezeu dorește să-și așeze supușii, unde moartea însăși este învinsă și nu mai naște în om nici măcar cele mai mici frici, găsesc propunerea creștinismului infinit de tentantă și cu siguranță aș îmbrățișa-o. Totuși, se nasc și mor planete, sisteme solare și cu ele ființe nevinovate. Poate moare doar universul fizic. Poate nu avem puterea de acces la alte dimensiuni, dar nefericirea există, atâta timp cât viața se încheie cu o moarte prin boli și suferință sau violentă! „Nimeni nu vrea să moară, nici măcar cei care speră să ajungă în RAI”, spunea Steve Jobs. Și de asemenea: „Moartea este probabil cea mai bună invenție a vieții", pentru că ne ajută să luăm cele mai bune decizii. „Mândria, frica de ridicol sau eșec, dispar în fața morții", pentru că înțelegem că nu mai avem nimic de pierdut.
Viața, în esență, este frica de moarte, și toți vom muri, depinde când, cum și ce rămâne în urma noastră! Uitați de toate dogmle, viața și moartea sunt legi universale în univers, instinctul de conservare al vieți este cel care ne guvernează deciziile de fiecare zi. Oare ce făceau cei de pe Titanic sau de pe alte vase, bogați sau săraci, tineri și vârstnici în timp ce ambarcațiunea lor se scufunda? Oare ce ar trebui să facă un soldat aflat pe câmpul de luptă sau cei care se află într-o stare avansată sau terminală a unei boli cu sfârșit potențial letal? Oare poți să fii fericit când părăsești această lume sau când iubești și iubirea ta este ignorată?
De ce sunt oamenii nefericiți?
Cine este nefericit pentru că nu este rege, sau regină, sau nu deține frâiele puterii absolute pentru a schimba lumea în bine, a împiedica dezastrele, catastrofele sau accidentele? Cine este nefericit pentru că nu putem avea relații armonioase cu absolut toată lumea, fiindcă gândim diferit sau avem interese opuse? Cine este nefericit pentru că nu trăiește în vremuri de restriște sau că populația lumii este în creștere hiperbolică, în timp ce resursele planetei într-o continuă scădere și orice conflict militar ar putea amenința omenirea cu distrugerea? Cine este nefericit pentru că nu deține averi incomensurabile, rețeta tinereții fără bătrânețe, sau nu este cel mai frumos, deștept sau perfect sănătos om de pe planetă? Și lista poate continua!
Cine nu s-a simțit vreodată: neînțeles, nemulțumit, vinovat, tensionat, speriat, ignorat, ne-apreciat, mințit, înșelat, furat, abuzat, umilit, jignit, sau supărat? Adică, nu tocmai fericit!
Cine nu a simțit niciodată, emoții negative precum: îngrijorarea, dezamăgirea, frustrarea, frica, disperarea, invidia, gelozia, ura, regretul, rușinea, indignarea, mâhnirea, mânia, mila sau tris-tețea? Sau, cine nu a avut dureri fizice?
Cine nu s-a simțit vreodată îngrijorat de pulsul inimii mărit, datorită adrenalinei, un hormon pe care corpul nostru (glanda medulosuprarenală) îl produce atunci când suntem speriați, sau… când întâlnim persoana iubită?
Cine nu s-a simțit vreodată stârnit de sentimente alese, urmare a vieții de zi cu zi sau urmărind poveștile fascinante de iubire, pline de senzualitate, acțiune și mister din romanele sau filmele de dragoste? Cine nu s-a simțit vreodată incapabil să-și controleze nivelul de dopamină, substanța care transmite informația între neuronii creierului, și care are efect asupra percepției noastre și capacitatea de a controla nivelul de fericire, reglând impulsurile emoționale?
Ce sunt emoțiile? Sunt reacții mentale conștiente, însoțite de modificări fiziologice și de comportament, care oglindesc atitudinea organismului față de lumea înconjurătoare. Sistemul nostru nervos, prin natura sa, ne împinge să atribuim tuturor lucrurilor care ni se întâmplă o anumita stare: pozitivă sau negativă. Și, suntem mai receptivi la stările negative datorită peri-colelor ce pot apărea, dictate de instinctul de supraviețuire.
„Starea de spirit este determinată de reacțiile chimice interne; creierul este responsabil de eliberarea unui număr mare de hormoni și chimicale care cauzează reacția organismului ca răspuns la stimulii externi. Aceste modificări nu pot fi controlate sau evitate, motiv pentru care schimbările de dispoziție sunt imposibil de evitat.” - Sfatul medicului-depresia
„Într-un studiu, participanții au jucat un joc pe computer, aruncând o minge. Un participant a aruncat mingea, iar celălalt a aruncat-o înapoi. De fapt, persoana stătea pe o singură parte a ecranului – computerul arunca mingea înapoi. Dar participanților li s-a spus că personajele de pe ecran sunt controlate de oameni reali. Și ce s-a întâmplat când acești „alți oameni” au refuzat să returneze mingea?
Creierul participantului a reacționat în același mod în care răspunde la durerea fizică. Adică, creierul nostru percepe respingerea ca pe un picior rupt. Excluderea socială implică cortexul cingulat anterior și lobul central al creierului, la fel ca și durerea fizică. Pur și simplu, relațiile cu alte persoane sunt foarte importante pentru creier”, ne informează neurologii care probabil știu cel mai bine de ce este nevoie pentru a ne face fericiți. Sursa
Conform renumitul medic neuropsihiatru Sigmund Freud, fondator al școlii de psihologie și psihanaliză, cauzele nefericirii umane, analizate în „Angoasa în civilizație”, sunt determinate de limitele corpului uman, sortit decăderii și disoluției; de incapacitatea omului de a domina forțele zdrobitoare ale naturii, destinul, necunoscutul și de raportul relațiilor dintre oameni, fie din sânul familiei fie din acelea cu statul sau societatea. Sub presiunea acestor trei factori, omul se străduiește să-și reducă pretențiile la fericire la satisfacerea unor plăceri și la evitarea durerii și a neplăcerii.
Satisfacerea nelimitată a tuturor nevoilor, sau a instinctelor ar însemna însă ca omul, să treacă plăcerea înaintea prudenței iar pedeapsa ar urma îndeaproape acestei tentative, când lumea exterioară, care oferă mai multă productivitate și securitate membrilor societății, i s-ar opune. Astfel spus, dezvoltarea individuală apare ca produsul interferenței a două tendințe: aspirația către fericirea proprie, pe care o numim „egoistă”, și aspirația către fericirea celorlalți, pe care o considerăm „altruistă”. Cele două tendințe se luptă una cu cealaltă în fiecare individ, iar rezulta-tele conflictului variază fără încetare.
După cum se vede atât macrocosmosul cât și microcosmosul, întreaga ordine a universului ni se opune satisfacerii plăcerii, încât am fi tentați să spunem că nu a intrat în planul creației divine ca omul să fie fericit.
Pentru Tudor Arghezi: „nefericirea oamenilor vine din ușurința cu care se lasă păcăliți.”
Credeți că ne putem educa copiii, pentru a fi fericiți? Credeți ne că putem controla sau planifica fericirea atunci când ne-o dorim? La comandă!
Nu, fericirea adevărată nu se poate învăța, controla sau planifica. Ea vine pe neașteptate. Fericirea este o emoție, o dispoziție, un sentiment deosebit de plăcut cu implicații chimice și respectiv fizice pentru organism, dar niciun sentiment nu ține continuu și constant. Nu ne putem planifica când să iubim și când să ignorăm, pentru că nu putem să dictăm inimii și minții stări și emoții.
Atât fericirea, cât și nefericirea sunt stări mintale care se perpetuează singure. Nu putem să ne planificăm când ne întâlnim sufletul pereche și cât timp să fim alături de el sau de cei apropiați; copii, părinți, rude, prieteni și nici nu putem fi fericiți de unul singur, pentru că omul, prin natura sa, este o ființă socială. Niciodată nu suntem mai nefericiți decât atunci când pierdem persoana iubită sau iubirea ei, indiferent de cauze. Nu ne putem planifica când să fim sănătoși, cu toate că „sănătatea nu reprezintă totul, dar fără sănătate nimic nu contează.” - Arthur Schopenhauer.
În copilărie; alimentele dulci, jucăriile, dragostea mamei ne puteau aduce fericirea; în tinerețe, iubirea partenerului, succesul; la maturitate: împlinirea propriilor vise, dar la bătrânețe?
Abia la o vârstă mai înaintată omul ajunge la convingerea sinceră, că toate lucrurile sunt deșerte și toată splendoarea lumii este înșelătoare. Atunci nu-și mai închipuie că undeva în vreun palat sau în vreo colibă, găzduiește o fericire deosebită, mai mare decât ceea pe care o simte obișnuit în momentele lipsite de o durere fizică sau morală.
(text adaptat după Artur Schopenhauer)
În definitiv, de ce ne-ar mai interesa o viață lungă, dacă ea ne copleșește cu atâtea neputințe, dacă este săracă în bucurii și plină de suferințe încât salutăm moartea ca pe o fericită cale de eliberare și transcenderea către lumea de dincolo, făgăduită de religii, ca mai bună! De fapt acesta a fost și mai este principalul motor al credinței: spaima de moarte! Iar spaima de moarte este mai mare decât pofta de sex.
Dar, moartea devine absolut necesară în Univers, pentru ca viața să-și poată continua mișcarea veșnică, așa cum a hotărât Marele Programator, Natura, Dumnezeu, cel care a conceput acest ingenios cod ADN, de aceea, atâta vreme cât iubim activ, cât timp hipofiză continuă să producă hormoni sexuali, putem aspira către fericire. Când funcția sexuală și-a încheiat activitatea, apare ruptura legăturilor de hidrogen dintre cele două axe ale spiralei, semn că diviziunea celulelor din organism nu mai poate fi posibilă. După aproximativ cea de a 32-a diviziune, când ultima legătura de hidrogen s-a rupt iar celule din organism nu se mai înnoiesc, înseamnă că Eros ne-a părăsit și ne ia în primire Thanatos, care vine ca un zeu salvator!
Mai urmează ceva?
Probabil nimic, pentru că nimic nu are viață veșnică, de vreme ce Universul însuși, se supune transformărilor ciclice! Se nasc și mor planete, sisteme solare, galaxii, și implicit ființele vii, structurate din aceleași componente elementare ale unei lumi materiale degradante, religiile, oferindu-ne argumente inacceptabile unei lumi veșnic fericite în regatul de dincolo...
De când teologul Augustin de Hipona scria, acum 1.600 de ani, că „orice om, indiferent de situația sa, dorește să fie fericit” urmat de remarca filosofului și matematicianului Blaise Pascal, 1.300 de ani mai târziu, că „toți oamenii caută fericirea, fără excepție” (și dorința de a trăi bine) și până în zilele noastre, când postăm instantanee cu unele aspecte perfecte ale vieții noastre pe Facebook sau Instagram, și când, ne spun specialiștii, nu au existat alte perioade istorice în care „nefericirea cronică” să ajungă să fie prima cauză de dizabilitate la nivel global, fericirea a rămas și rămâne cea mai căutată comoară și cea mai instabilă emoție.
Preafericitul teolog creștin Augustin, susținea pe baza Scripturilor, că fericirea stă în iubirea de Dumnezeu și iubirea aproapelui. Înaintând spre Iluminism, găsim o reorientare a gân-dirii umane dinspre Dumnezeu și transcendent către om și umanism. O versiune extremă a acestei gândiri a fost viziunea lui Marx asupra societății comuniste, în care prosperitatea și fericirea se obțin prin redistribuirea averii. Omul după părerea comuniștilor nu vrea decât bunăstarea și fericirea aproapelui său, dar instituția proprietății private i-a viciat natura. Odată cu desființarea proprietății private și trecerea tuturor bogățiilor în proprietate comună, credeau comuniștii, va dispărea și ostilitatea ce domnește în rândul oamenilor, toți înclinându-se cu bunăvoință în fața muncii, iar acel ideal obligatoriu de a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți va căpăta o reală justificare.
O teorie falsă, desigur, pentru că agresivitatea nu a fost creată de proprietatea privată, ci domnea aproape nelimitat din timpurile primitive pentru că omul, nu este câtuși de puțin acea făptură blajină cu inima însetată de iubire, ci dimpotrivă, este o ființă care include în datele sale instinctuale o puternică înclinație pentru agresiune în lupta sa pentru supraviețuire. Ca urmarea a acestei ostilități primare, care îi ridică pe oameni unii împotriva altora spre ucidere, societatea umană este mereu amenințată cu suferința și ruinarea. Să încercăm pentru un moment să intuim alterările factorilor psihici de receptare a bucuriei și suferinței în cazul, sclavilor de la galerele din antichitate sau a celor din mine, a victimelor inchiziției sau a celor din lagărele de exterminare naziste sau a miilor de soldați răniți sau uciși în timpul nenumăratelor războaie purtate de omenire și la puținele mecanisme de protecție psihică sau fizică, precum renunțarea la orice speranță, abrutizarea, negarea realității sau apelarea al diferitele forme de drogare.
Stoicii, o civilizație greacă antică ce își avea originea în filosofia cinică fondată de Antisthene, un discipol al lui Socrate, credeau în adevăr și virtute și exersau disciplina mintală pentru a-și depăși emoțiile și a se putea ridica, astfel, deasupra greutăților vieții. Pentru Stoici virtutea reprezenta unica fericire. A fi virtuos, însemna a fi indiferent la durere și suferință iar ne-fericirea și răutățile lumii reprezentau doar rezultatele ignoranței.
Epicurienii, la cealaltă extremă, recomandau să nu ne temem nici de divinitate și nici de moarte, și susțineau că fericirea, adică liniștea sufletului, derivă tocmai din cultivarea unei pasiuni pentru plăcerile vieții. În ultima schimbare de ideologie, cea de la sfârșitul secolului al XX-lea, fericirea este ceva, ce a testat fiecare pe propria piele și a fost satisfăcător.
Poate fi fericirea învățată sau controlată? Cum putem face asta practic?
Psihologii vorbesc despre un „management competent al atenției” ca fiind condiția necesară pentru a ne îmbunătăți orice aspect al vieții, de la dispoziție la productivitate și la relații. Studii aprofundate de genetică, biochimie, psihologie, neurologie, realizate cu ocazia unor împrejurări nefericite: situații extrem de dificile care i-au afectat pe pacienți timp îndelungat, traume psihice provocate de abuzuri sau de cine știe ce alte întâmplări groaznice din viață, dau speranța unui rezultat pozitiv. Dacă există loc pentru schimbări dictate de condiții exterioare, oare n-ar fi posibilă și o condiționare în sens invers? De aici a pornit ideea „lecțiilor de fericire" introduse în programa școlară a unor instituții de învățământ.
Asemenea cursuri, urmăresc să dezvolte calmul și seninătatea sufletească, să învețe cursanții să se concentreze asupra propriilor trăiri, să-și conștientizeze și recunoască emoțiile, să facă față stresului inerent vieții și să privească lucrurile într-o perspectivă mai optimistă, pentru că optimiștii iau o situație negativă ca pe o provocare și încearcă să o rezolve. Acest lucru le permite să-și mute atenția de la frică și astfel pot să evite căderea în depresie.
S-ar putea să vi se pară că este nevoie de o disciplină a minții similară cu cea cerută de Stoici, nu-i așa? De ce sunt tocmai astăzi atât de mulți oameni nefericiți? Nu știm exact! Știința încă cercetează cauzele, dar se poate specula o idee!
Dacă privim progresul social al umanității desfășurându-se în paralel cu progresul ideologic al fericirii, am putea observa că o îndepărtare de la ideea conform căreia fericirea noastră este legată într-un fel sau altul de un Dumnezeu pe care ar trebui să Îl cunoaștem, să Îl slăvim și să Îl iubim, a mers în paralel, dacă nu cumva chiar s-a suprapus, cu îndepărtarea noastră de fericire și adâncirea în depresie.
Aceasta, cred că este semnificația mesajului pe care Papa Francisc dorește să îl transmită: să învățăm copiii să-L cunoască și să-L iubească pe Dumnezeu! Pentru că fericirea constă în iubirea de Dumnezeu și iubirea aproapelui - așa cum susținea preafericitul teolog creștin Augustin - sau, vă gândeați la altceva...? Sexul, alcoolul, drogurile, plăcerile alimentare, jocurile de noroc sau cumpărăturile... toate produc un sentiment de plăcere, dar nu vor oferi niciodată o rezolvare pe termen lung a problemei fericirii!
Matei 6:19-20 Nu vă strângeți comori pe pământ, unde molia și rugina distrug și unde hoții pătrund și fură; dar strângeți-vă comori în rai, unde nici molia sau rugina nu distrug și unde hoții nu pătrund și fură. Căci unde este comoara ta, acolo îți este și inima, de asemenea.
Matei 6:24 Nimeni nu poate sluji doi stăpâni; căci îl va urî pe unul și îl va iubi pe celălalt, sau îi va fi loial unuia și îl va nesocoti pe celălalt. Nu îl puteți sluji pe Dumnezeu și banii.
Matei 19:21 Isus a răspuns: „Dacă vrei să fii perfect, du-te, vinde bunurile și dă-le săracilor, și vei avea o comoară în cer. Apoi vino, urmează-mă."
E greu, nu? Fericirea pare să fie ceva complex, dependentă de: cultură, religie, nivelul de in-struire, predispoziția psihologică, genetică, epoca istorică și echilibrul fragil dintre a avea destul și a avea prea puțin, între ceea ce vrem cu adevărat și ceea ce ne spun alții că ar trebui să vrem..., alegeri care trebuie făcute, dificultăți care trebuie înțelese, responsabilități care trebuie asumate... și fericirea nu poate fi învățată sau educată.
Căile care ne promit să ne direcționeze către găsirea fericirii sunt la fel de multe precum stelele de pe cer și la fel de complicate ca drumul până la ele.
Câteodată, nu obținem ce ne dorim și suntem nefericiți, iar altă dată obținem ce ne dorim și tot nu suntem chiar fericiți, pentru că cerem perfecțiune de la o lume imperfectă. Iar unii dintre noi sunt fericiți doar când sunt nefericiți. Fiecare om percepe fericirea într-un mod diferit față de alți oameni.
Dacă ne obligăm să fim fericiți, atunci ajungem foarte repede să trăim un sentiment opus. Putem doar să trăim momentul și să ne bucurăm de el. Abia atunci, poate vom fi cu adevărat fericiți.
„Fericirea nu e ceva gata făcut, ea vine din faptele tale.” - Dalai Lama
„Țintește întotdeauna către o armonie completă a gândului, cuvântului și faptei. Fericirea vine atunci când ceea ce crezi, ceea ce spui și ceea ce faci sunt în armo-nie.” - M. Gandhi
Acestea sunt cele cinci NEVOI fundamentale ale OMULUI.
Ce se întâmplă când nu le satisfacem?