NEVOIA DE ADEVĂR
Cap. I
Moto: „Nimic nu este mai opus adevărului decât ceea ce seamănă cu adevărul. Dușmanul cel mai aprig al adevărului nu este minciuna, ci aparența de adevăr.” autor necunoscut
Trăim într-o societate intoxicată de informație, de adevăruri și neadevăruri, mai mult sau mai puțin importante, zi de zi, vrând-nevrând, fiind supuși unui aflux informațional și unui bom-bardament mediatic, realizat, cu sau fără intenție educațională.
Descoperirea adevărului? În general, o chestiune legată de puterea intelectuală, cea din care derivă rațiunea de a discerne binele de rău sau de a intui viclenia pentru că, în majoritatea cazurilor, mai toate informațiile recepționate sau cu care intrăm în contact, sunt plauzibile, unde realitatea pare evidentă, gândirea noastră refuzând să analizeze, cel mai adesea veridicitatea lor și doar o mică parte sunt îndoielnice, unde realitatea ne este prezentată sub forme diferite, iar adevărul mai greu de acceptat.
Celor mai multor oameni le este greu însă să se orienteze în acest puhoi de informații, cu care sunt bombardați, din moment ce nu și-au dezvoltat suficient de mult puterea de a discerne și răbdarea de a face acest lucru, dorința de a cerceta și mobilizarea înspre a despărți adevărul de minciună sau binele de rău.
Oamenii însă știu, nu toți desigur, că pot fi manipulați și că manipularea unui individ sau al unei societăți poate fi făcută și prin intoxicarea cu informații, din ce în ce mai multe și mai verosimile, unele veridice, altele nu, astfel încât, în final, valoarea de adevăr, sau dorința de a afla adevărul, să poată scădea. Pentru că; cine le mai poate știi sau analiza pe toate? Iar rezultatul: apariția oboselii și a refuzului de a căuta dincolo de „scenă” și ca urmare, renunțarea la cunoaștere și totodată tendința de a urma turma... fiindcă e greu să găsești un adept al teoriei conspirațiilor fericit și mulți nu suportă ca cineva să le conteste adevărurile în care cred.
Și totuși oamenii au nevoia de a înțelege esența lucrurilor și a ceea ce se întâmplă cu ei și cu cele din jurul lor, de a înțelege universul perceptibil din care fac parte și dacă se poate, esența fenomenelor, a genezei, a științei, a religiei, pentru că despre aceste adevăruri vreau să vorbesc și despre gândirea oamenilor care se pune, mai mult sau mai puțin în mișcare, pentru a prelucra și verifica informațiile, și despre claritatea expertizelor acestora care le solicită cunoștințele, răbdarea și atenția în efortul de a descurca ițele diabolic încurcate de conjurațiile răului sau de ignoranță.
Însă, analizată din surse diferite, realitatea ni se dezvăluie deseori ca fiind înconjurată de contradicții, iar metodele de analiză, generatoare de controverse. Și atunci...? Unde putem găsi adevărul? Poate fi el cunoscut sau acesta este doar apanajul a unor grupuri mici de oameni ce au considerat că descoperirea lui ar putea crea haos sau pierderea de privilegii?
Internetul, radioul, presa și televiziunea, ca instituții mass-media sau instituțiile statului: guvernul, școala, biserica, sau, societatea, aproapele, pot fi surse de încredere? Sau trebuie să conchidem, că, de cele multe ori, chiar acestea încearcă să ne manipuleze și că Omul trebuie să înțeleagă că este liber și că trebuie să gândească pentru el, că nu are nevoie de o autoritate care să analizeze în locul lui sau să-i impună cum să gândească, iar unele lucruri chiar nu sunt ceea ce par a fi și umanitatea încă nu cunoaște adevărul? Sau, pentru păstrarea fericirii omenirii, pentru ca omul de rând să-și poată trăi liniștit traiul este necesar ca nimeni să nu poată afla mai mult decât îi este îngăduit?
..............................................................
Omul, în sine, are nevoie de ceva în care să creadă, de ceva care să-l stârnească să simtă că viața sa are semnificație, că este necesar în această lume, spunea Hannah Szenes, dar „dacă oamenii sunt buni doar de frica unei pedepse sau în speranța unei răsplăți, atunci suntem într-adevăr o adunătură jalnică.” la fel, cum spunea Albert Einstein.
.......................................................
Desigur, nu ne este ușor să constatăm că adevărurile în care am crezut sunt false, ni s-a mai întâmplat asta, atunci când am descoperit că Moș Crăciun nu există. Iar o exegeză, adică o analiză critică și complexă a textelor biblice din perspectivă multidisciplinară provoacă în noi un sentiment de jenă și de sacrilegiu, deoarece ea tinde să distrugă o legendă care a provocat deliciul copilăriei noastre și de care suntem profund atașați. Dar adevărul nu este făcut din concesii sentimentale și trebuie să acceptăm ceea ce merită a fi adevărat. „Nefericirea oamenilor vine din ușurința cu care se lasă păcăliți”, scria Tudor Arghezi. Oare „preafericiții părinți” cât sunt de fericiți?
....................................................
Ieșind puțin din jocul impus de biserică, în sensul de a nu accepta teoria căreia strămoșii noștri sunt un bărbat și o femeie, creați din lut, după chipul și asemănarea unei ființe divine, veșnice, omniprezentă, atotștiutoare, atotputernică, sfântă, milostivă și dreaptă etc, dar nici pe aceia a evoluției, cazul trecerii de la o specie la alta, pentru că aproape nimic nu dovedește că mamiferele se trag din reptile, iar omul se trage din maimuță și că tot din reptile ar fi evoluat și păsările, și tatonând, selectând adevărurile probabile, eliminând falsurile dovedite, am putea stabili o ordine a marilor evenimente care să ne ofere o față a trecutului. Astfel, constatând că toate marile religii din lume vorbesc despre personaje venite din cer sau care au legătură cu cerul, întocmai ca în rugăciunea creștină „Tatăl nostru care ești în ceruri”, și eliminând teza eronată a preistoriei, în care Omul era un biet animal neștiutor, putem spune că omul pământean a avut strămoși superiori și oarecum în curs adaptare prin fericita întâmplare provocată de o mutație, prin care mușchii întregii cutii craniene, folosiți de primate pentru mușcătură, au slăbit, ceea ce, a provocat extinderea craniului și dezvoltarea unui creier mai mare.
Deci, nu putem să nu acordăm o atenție deosebită unei astfel de ipoteze care, din punctul unora de vedere, ascunde adevărul despre geneza noastră. Iar știința și religia cu, multele lor probleme aparent divergente, se ascund într-o liniște scandaloasă: nu știu, nu pot sau nu vor să ne prezinte adevărul, ignorând totul într-un război secret care se desfășoară în umbră, lăsând loc interpretării într-un sistem ce poate manipula, ce poate controla emoțiile, comporta-mentul, gândirea iar „cea mai mare durere ți-o provoacă incertitudinea”- Alexandre Dumas-tatăl. Aproape că am ajuns la nivelul marilor civilizații anterioare și, asemenea strămoșilor noștri, dispăruți ne putem îndrepta către o posibilă catastrofă, atomică, biologică etc. Deci, devine destul de limpede că cunoașterea adevărului, este calea de identificare a binelui și răului, de desprindere a omului de regnul animal, lipsit de această abilitate.
.................................................. Deci, despre Cine este creatorul ? Cine este Dumnezeu? Ce este Dumnezeu? Unde este Dumnezeu? Ce sunt gândurile? Ce este sufletul? Ce este spiritul? Ce este conștiința? Ce este viața? Care este scopul vieții? Cine suntem noi ? Este adevărul cunoscut? Deține cineva tot adevărul? Poate fi adevărul cunoscut? cu texte selectate de pe internet din câteva lucrări analizate.
Pentru a continua lectura accesați butonul portocaliu Read More.
Gândește liber, cercetează! Acesta este îndemnul meu! Suntem rezultatul a ceea ce gândim și responsabili pentru ceea ce întreprindem, fără ca vreo zeitate să ne influențeze destinul. Un simplu test de gândire critică asupra informațiilor pe care le întâlnim zilnic, asupra persoanelor care le emit sau le distribuie, asupra responsabilității, credibilității, notorietății și interesului acestora, a exactității, integrității și veridicității celor afirmate, a surselor alternative de unde
s-ar putea obține și compara ne vor ghida către adevăr. Iar adevărul ne va elibera. „Până când oamenii nu vor începe să caute adevărul în locul senzaționalului, cu mai mult discernământ, viețile lor nu vor fi mai bune – și nici omenirea nu va scăpa de conflicte, războaie, răutate și prostie. Pentru că această atitudine megacredulă și naivă duce la discriminări, rasism, ură, vio-lență, frică, separare.” - Ioan Stoenică
Am selectat câteva materiale culese de pe internet, ca exemplu, pentru o temă pe care o consider fascinantă și de interes general: Viața. Oare cum văd Oamenii Viața? Oare cum o privesc cei care mânuiesc destinele societății umane, sau cei care și-o pot pierde cu ușurință datorită profesiei ce implică un risc mare? Sau cei care se află într-o stare avansată sau terminală a unei boli cu sfârșit potențial letal. Dar, medicii, preoții, filozofii, savanții? Suntem mult prea preocupați să agonisim, să supraviețuim să învingem și învățați că nu noi alegem, când și unde ne naștem, cum, când și unde murim, dar totuși ce știm cu adevărat despre viață și despre singurul lucru iremediabil din viața fiecărui om, extincția? Ce este viața? De unde venim și încotro mergem? Cine este creatorul? Care este scopul vieții? Are viața un scop?
Toată această zbatere, toată această trudă necontenită, spre cunoaștere și perfecționare profesională, morală și spirituală; are vreun sens sau pur și simplu urmăm inconștient sau nu, principiul satisfacerii plăcerii, calea fericirii, așa cum constata Sigmund Freud în „Angoasa în civilizație” sau suntem datori să aducem laude și mulțumiri creatorului, așa cum ne învață părinții bisericii creștine, sau totul este o iluzie; una care ne ajută să acceptăm mai ușor dificultățile vieții - viața viind privită ca produsul hazardului - așa cum încearcă să ne convingă susținătorii evoluționismului sau pur și simplu viața este un experiment al unor civilizații extraterestre?
Fiecare ființă vie de pe acest pământ, de la bacterii și plante la animale și om, vine pe această lume cu un bagaj genetic capabil să o dezvolte miraculos din momentul fecundării și până în momentul când toate organele sunt deplin formate și organismul este capabil de o viață independentă. Fiecare ființă vie de pe această planetă este „programată” să se dezvolte, să procreeze și să sucombe, în urma unui set de instrucțiuni înscris în codul genetic, dar toate aceste ființe sunt condamnate să moară la bătrânețe, doar pentru că unul dintre strămoșii omului, nu ar fi respectat porunca unui creator, bun, atotștiutor și veșnic (supărat), păcat, ce nu pare prea verosimil și altfel imposibil de explicat și de înțeles.
Ne naștem sub povara unui păcat, numit original, inventat și perpetuat de niște minți diabolice al căror scop perfid este menținerea gândirii maselor într-o închisoare mentală și emoțională, și înlăturarea voinței lor, pentru că oamenii care se simt vinovați sunt mai docili și mai ușor de manipulat. Frica de a fi condamnați în eternitate la chinurile iadului, precum și inducerea speranței într-o viață mai bună, veșnică și fericită dusă într-un paradis ceresc i-a făcut pe mulți dintre oameni să fie sclavii acestor idei nefaste venite din negura gândirii antice.
„Acolo sus nu este nimic”, aveau să accepte învățații epocii moderne, vorbele lui Simon Laplace, după apusul negrului ev mediu, când puterea absolută a bisericii a dispărut, și nu mult după aceea să-i confirme spusele muritorii de rând, când Homo sapiens-sapiens a descoperit zborul, iar posibilitățile cunoașterii noastre, s-au lărgit, iar „realitatea ultimă, dincolo de posibilitățile cunoașterii noastre, ascunsă de ochii noștri” s-a dezvăluit un pic.
Dumnezeul pământului plat, cel după chipul și asemănarea căruia suntem făcuți, care vede, aude, vorbește și judecă, Raiul și Iadul nu-și mai găseau locul în Universul astfel descoperit și zămislit de creatorul mistic în ziua a IV-a facerii, conform bibliei.
Adevărul absolut, infailibil și de netăgăduit, susținut de dogma creștină, avea să pălească în fața marilor descoperiri științifice. Iar bunătatea marelui judecător pusă la îndoială odată cu atrocitățile petrecute în marile războaie și cu zadarnica înduplecare a locuitorilor cerului de a opri răul de pe Pământ prin proslăvire sau rugăciuni, scopul egoist al sfintei creații, căci mică e șansa biologică a omului de a comunica cu universul... Suntem pe cont propriu. Drumul lung parcurs de materie, până la stadiul în care materia se gândește pe sine poate fi la final în epoca atomică, și nu ne putem permite rătăciri, căci vine Apocalipsa.
„Noi suntem creați cu un scop bine determinat de Creatorul nostru și El ne-a pus la dis-poziție toate mijloacele ca să-l atingem. ... Astfel deci, pe bună dreptate, suntem datori să aducem laudele și mulțumirile noastre Celui ce ne-a creat și nu ne-a lăsat pradă propriilor fantezii, conducându-ne în mod greșit, ci din contră ne-a arătat clar și precis calea de urmat prin legile Sale.” Preot Arsenie Boca
„Întreaga noastră ființă este concepută ca un instrument al laudei. Precum un spe-cialist în făurirea unei viori care creează un instrument gata să producă rezultate estetice maxime, la fel a făcut Dumnezeu corpurile, sufletele și spiritele noastre, pentru a lucra în consonanță și pentru a produce expresii încântătoare ale laudei și închinării. Când folosim limbajul trupului pentru a exprima lauda, ceea ce este intern devine vizibil.”
Lamar Boschman , A heart for worship–Don McMinn
„Orice om de bun simt – se indigna un preaînalt teolog acum aproape 500 de ani în fața tribunalului, când deja se presupunea forma sferică a Pământului – trebuie să admită că Pământul nu poate avea o formă sferică, căci în acest caz, oamenii de pe partea opusă a sferei s-ar prăbuși în gol”. Iar un altul, puțin mai târziu spunea: „Nu stă nicăieri scris în Biblie că Pământul se învârtește în jurul Soarelui. În consecință, orice afirmație de felul acesta este opera diavolului! Și totuși Pământul nu este plat „și totuși se mișcă”, rotindu-se în jurul axei sale și în jurul unui „luminător”, a unuia dintre cele peste un catralion de stele, existente (10^24), făcute în ziua a IV-a a „creației divine”, și care eliberează o cantitate inimaginabilă de energie și radiație prin fuziunea nucleară a hidrogenului cu heliul, până când în cele din urmă soarele nostru va ajunge să devină o pitică albă, iar cel care a ajutat la înflorirea vieții pe Pământ va fi și cel care îi va pune capăt.
Acesta este ciclul evoluției și distrugerii. Nimic nu este permanent și totuși nimic nu se termină! De ce am crede că oamenii sunt nemuritori? De ce am crede că a creat Dumnezeu Universul și Omul pentru a-i aduce laude sau rugăminți? De ce am crede doctrina sau filozofia bisericii, când ea se bazează pe multe absurdități? „Dacă creierul meu și cartea (Biblia) sunt, amândouă, opere ale aceluiași Dumnezeu infinit, a cui vină e că creierul meu și cartea nu sunt de acord?” - Robert Ingersoll.
„Incompetența de ordin religios s-a dovedit nu numai că este dăunătoare, ci și cea mai degra-dantă din toate,” susținuse Immanuel Kant sau: „un exemplu de prostie rară, al cărui singur scop este să ascundă adevărul” - Carl Gustav Jung.
Uneori e greu să găsim adevărul, dar niciodată nu trebuie să abandonăm dorința de a-l afla, pentru că: „nimic nu se termină până nu înțelegem ce trebuie să știm” - Pema Chodron, profesor, dar și: „niciodată în viață n-am învățat ceva de la o persoană care a fost de acord cu mine.” - Dudley Field Malone - avocat American.
Bîrsan Ioan 2019
Planeta noastră este un fulg singuratic în vastul întuneric cosmic învăluit. În întunericul nostru - în toată această imensitate - nu există niciun indiciu că ajutorul va veni din altă parte pentru a ne salva de noi înșine. S-a spus că astronomia este o experiență umilitoare și aș putea adăuga, care construiește caractere. După părerea mea, poate că nu există o demonstrație mai bună a prostiei imaginației umane decât această imagine îndepărtată a micii noastre lumi. Pentru mine, ea subliniază responsabilitatea noastră de a ne trata unii pe alții mai prietenoși și mai plini de compasiune și de a păstra și menține acest punct albastru pal, singura casă pe care am cunoscut-o vreodată.” - Carl Sagan