Mi se întâmplă uneori ca o întrebare să-mi rămână întipărită în memorie și să revin obsesiv asupra ei, încercând să găsesc acel răspuns, care-mi pare că-mi scapă de fiecare dată printre degete. N-am de gând să fac politică și nici să scriu despre ea, dar, totuși, de ce nu putem trăi... bine ?
Îmi iubesc meseria, e ceva între pasiune și datorie; dacă aș fi profesat-o în altă țară poate aș fi realizat mai mult, dar asta nu e totul. Mai sunt și familia și prietenii și toate locurile și lucrurile frumoase și bune pe care le-am cunoscut, dobândit sau realizat în această țară și care nu-mi sunt indiferente.
Unde ne este rațiunea prin care încercăm să deosebim binele de rău, discernământul prin care apreciem adevărul, valoarea, demnitatea de a spune lucrurilor pe nume, dorința de a face bine, respectul, onoarea, fără de care ne înjosim până la marginea civilizației umilindu-ne semenii prin ușurința.... cu care ne lăsăm ademeniți de iluzii sau cuvinte frumoase?
Suntem oare capabili să recunoaștem dictatura înainte ca ea să ne distrugă pe noi ? Băsescu sau Antonescu ?
De preferat... tot un ...escu sau poate că nu, am mai avut antecedente. Lumea e mereu derutată și mereu „ pariază ” greșit.
Acest ...escu, să fie! acesta merită ales, vor spune... mulți. Adică un român, care poate rosti și rezolva problemele României, care poate aduce România pe calea normalității și care merită să fie ales președinte. Adică unul neșantajabil prin comportament sau prin dosare de corupție, neaservit politic, fără obligații față de grupuri de interese, unul frumos și deștept care cunoaște rețeta direcției vieților noastre către prosperitate, fericire, succes. Unul care să fie uman, să cunoască realitatea, istoria, oamenii și locurile, locul și rostul nostru în lume, unul loial intereselor naționale care să nu ne abandoneze ca pe un balast în malaxorul multinaționalelor
corporaționiste sau al celui cultural mondial.
Un președinte, în acord cu firea noastră, care să ne treacă puntea...
Pentru a continua lectura accesați (click) butonul portocaliu Read More
Iar dacă acei oameni nu vor avea curajul să iasă în față și noi nu vom avea curajul să credem în ei totul va fi în zadar. Doar în mințile unora mai sunt încă iluzii până într-acolo încât să creadă că un individ poate să gândească pentru zeci de milioane.
Este aproape incredibil cum, plecând doar cu doua decenii în urmă, de la cea mai neagră dictatură, am reușit să demontăm până la delegitimare democrația, prin batjocura la care aceasta a fost supusă de falsa elită politico-economico-intelectuală a societății, cocoțată în vârful ierarhiei sociale. În decembrie 1989, cei care au protestat la Timișoara, București, Brașov... în față tancurilor și puștilor dictatorului Ceaușescu nu au strigat:
„ vrem să ne-înbogățim! ” ci au scandat: „ presă liberă, jos tiranul, alegeri libere!” Și iată, unde am ajuns: în ce democrație, în ce competiție se poate câștiga prin neprezentare? În ce democrație înverșunarea și circul politic iau o asemenea amploare? Ca la noi la nimeni.
Dacă nu vrem capitalism sălbatic, suntem comuniști, dacă nu ne prosternăm în fața Bruxelului, atunci suntem sau va trebui să fim cu Moscova. „ Oricum ai tăia, orice lucru are două feţe” , scria O. Paler.
Am desființat agricultura și dezindustrializat țara, lăsând peste 3 milioane de oameni pe drumuri, în urma ruinării fabricilor și uzinelor, prin vinderea acestora la fier vechi și transformarea lor în vile, jeepuri sau depozite bancare, de către mai „eficienții” propietarii.
Am generat astfel peste 2 milioane de locuri de muncă cu respectivele contribuții la asigurările sociale, în alte țări, în timp ce la noi am redus pensii, închis spitale și școli, peste 4 milioane de copii trăind fără mamă, sau tată, sau fără ambii părinţi.
„Am cedat monopolul statului asupra unor resurse naturale sau activități economice către monopoluri aparținând altor state care se pare, au investit mai puțin decât pe vremea când era proprietar statul român, despre care se spunea că trebuie să privatizeze pentru că nu are bani de întrținere și modernizări.”
Ilie Șerbănescu-Business 24
Am adus statul român precum şi marea majoritate a cetăţenilor României la sapă de lemn din cauza faptului că cea mai mare parte a capitalului românesc am trecut-o în proprietatea străinilor şi a guvernanţilor, astfel că cea mai mare parte a bogăției create în România (PIB)
intră în buzunarele şi conturile străinilor şi ale oligarhilor autohtoni, țara depinzând fiscal, financiar şi politic de organizaţii internaţionale (Comisia Economică Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială etc.) datoria externă totală fiind cotată în jur de 100 miliarde euro.
Am „ restaurat” legea, moralitatea, respectul astfel încât putem spune că infractorii stau după gratii, dar doar găinarii în timp ce băieții deștepți nu. Agresivitatea și indisciplina în trafic sau cumpărarea bunăvoinței funcționarului public, medicului, profesorului sau polițistului sau legi prin care patronii pot transforma salariații în șomeri sau slugi au devenit firești. Corupția și neîncrederea, limbajul obscen din presa și televiziunea dornică de a exploata gustul publicului
pentru violenţă, infracţiune și bălăcăreală au devenit cotidiene, anormalitatea a devenit normalitate!
Am învățat în schimb lecția competiției, ea fiind singura care dă măsura valorii și am ales.... să devenim o piață de desfacere, căci capitalul străin a urmărit săcreeze la noi consum prin credit. Dar competiția prin care s-au acumulat valori... se pare că a fost și încă mai este una legată de furt, de furtul din sectorul public. „Toți infractorii care sunt din spațiul public – demnitari, primari, polițiști, magistrați, avocați – au invățat să folosească toate chichițele libertăților democratice pentru a devaliza avutul public și banul public.”
„ Ei fac legile, ei stabilesc reglementările, ei lasădeliberat portițele speciale pentru furt, ei fură, ei instrumentează cazurile, ei judecă, ei se ceartă de formă între ei ! Și astfel, ceea ce este furat rămane furat și furtul poate merge mai departe.” ...
„Sectorul public din România nu este nici supradimensionat, nici subdimensionat, nici suprafinanțat, nici subfinanțat, nici prea bine plătit, nici prea prost plătit, nici prea corupt, nici cam corupt, ci este strict axat pe furt”, așa cum bine aprecia analistul economic Ilie Șerbănescu, în business 24.
Situația este catastrofală în condițiile în care România este pe locul 25 din 27 de state europene, în ceea ce privește corupția, potrivit Barometrului Global al Corupției publicat de Transparency International în 2010. Oare câți Români mai pot avea încredere în președenție în condițiile în care au fost nevioți să aleagă între doi candidați la funcția supremă în stat, ambii fiid cercetați în dosare penale ? Unul, un fost prim-ministru, condamnat la închisoare cu executare, demonstrându-se astfel că ţara a fost condusă în perioada 200-2004 de un personaj corupt, celălalt actualul președinte, în așteptarea verdictului cercetarea amânându-se, întrucât șeful statului beneficiază de imunitate. Mândră corabia, meșter cârmaciul … Oare cum ne mai suportǎ pământul ăsta, la cât suntem de nemernici ?
„Ne-am rupt de natura noastră de oameni, ne-am rupt până și de legea relativității lui Einstein, nu mai suntem o formă de energie, am devenit statici, pietrificați, nu ne mai transformăm, nu reușim să atingem “ordinea implicită” a “universului” în care trăim. Am întors pe dos chiar și teoria cuantică a lui Bohm, care spune că universul este conținut în fiecare parte a sa, și că fiecare parte este condensarea întregului univers.” - Octavian Paler' s Blog.
Atitudinea populației manifestată la referendumul din 29 iulie 2012, pe fondul acestor probleme acumulate de-a lungul celor două decenii de democrație originală, nu a reprezentat doar un simplu răspuns la o acțiune politică electorală, ci mai degrabă o reacție de neîncredere față de instituția prezidențială, încrederea fiind estimată în diverse sondaje între 8- 13%.
Strategia invocării fraudei și a votului negativ, adică a boicotului bazându-se pe această categorie de populație caracterizată prin o antipatie față de politicieni sau președinție, prin lipsă de spirit civic, indiferență sau dezinteres, în cazul minorităților.
Dacă adăugăm la acest număr și procentul celor care consideră neapărată demiterea președintelui Băsescu, aproximativ 32-35% rezultă un procent de 40-48 % de votanți. Insuficient pentru validarea referendumului. (Prezența la vot a fost de 46,23 %, adică 8.455.336 de votanți, conform BEC)
Nu este important să câştigi! Este important să-l faci pe celălalt să piardă !!.
Indiferența, dezinteresul, dezgustul, neâncrederea și nesiguranța au creat această stare a lipsei de reacție, de neimplicare , care ne-a redus la stadiul de turmă de oi iar, „un popor de oi naște un guvern de lupi”, la fel cum „o turmă fară câini este mâncată de lupi”.
Unde este votul celor afectați ? Unde este votul celor 5,5 mil. de pensionari, 3,3 mil. de angajați din sectorul privat, 1,2 mil. de bugetari, 0,4 mil. de salariați la stat a celor 1,4 mil. de maghiari sau al celor 2,7 mil. de români emigranți..?
Nu referendumul din 2012 trebuia boicotat, ci alegerile din 2004.
Votul celor 7,5 milioane de Români la referendum, precum și neprezenatea la vot a unei alte însemnate părți, nu a reprezintat altceva decât strigătul de disperare al unei populații ajunse la limita supraviețuirii. Oamenii politici au devenit invalizi: nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul statal, s-a stins; aici nu mai este vorba despre politică, aici nu mai este vorba despre preferințe electorale, aici este este vorba despre supraviețuire, despre instinctul de conservare, înscris în codul genetic, despre necesitatea asigurării unui minim necesar existenței, în condițiile demnității... umane și nimic mai mult. Și cum să nu disperi și cum să nu taci... sau să te revolți, când din salariu nu mai poți trăi?
Când pentu cele necesare vieții trebuie să te împrumuți, sau să emigrezi forțat, să devi sclav. Să muncești până la epuizarea fizică, pâna la distrugerea bilogică neglijându-ți copiii, partenerul de viață, părinții sau frații, pentru a-i putea întreține.
Supraviețuire atât și nimic mai mult.
P.S.
Îmi iubesc meseria, e ceva între pasiune și datorie și am visat să o practic din copilărie, dacă aș fi practicat-o într-o altă țară poate aș fi obținut mai mult, dar nu am visat să trăiesc într-o altă țară. Deși în realitate nu pământul aparține oamenilor ci oamenii aparțin Pâmântului.. totuși; pământul străin aparține unor oameni străini și oricât am vrea să nuanțăm, cine trăiește pe pămât străin, va fi ori sclav ori cuceritor ...
Și eu am visat să trăiesc pe aceste meleguri, cu omonimul... nume, moștenira străbunilor, stro-pită cu sânge, lacrimi și sudoare. Am visat că voi învăța, că voi studia, că-mi voi putea trece acele inițiale ale profesiei în fața numelui și că-mi voi câștiga existența prin truda mâinii și a frunții. Am visat să-mi întemeiez o familie și apoi că voi descoperii acea părticică sensibilă din interorul urmașilor spre a-i îndrepta către acele instituții care le pot cultiva înclinațiile, virtuțile, că-i voi susține punând întotdeauna valorile spirituale înaintea celor materiale, crezând că acesta îmi este rostul, fărăsă-mi imaginez vre-o dată că cineva ar putea spune că sunt produsul unor școli de tâmpiți. Oare el, la ce a visat ? Și ce a realizat ? La ce școală a învățat, din ce țară ? Nu cumva sunem produsul aceluiași sistem care produce tâmpiți ? Și de ce aș vota un tâmpit ?
Am plagiat această expunere folosindu-mă de expresii și informații culese de pe internet pentru a arăta și cred că am făcut-o în cunoștință de cauză: de ce am fost la vot.