Educația?
Sunt un neconformist optimist și visător, un pic mizantrop; un agnostic băgăcios care a participat și la lovitura de stat din Decembrie ’89, dar pe care, încă mă mai încăpățânez să o numesc: revoluție.
Am votat și aiurea, și la alegeri și la referendum și... din cauza mea și a unora ca mine, țara asta este unde este.
Da, îmi place să mă implic, să nu las lucrurile la voia întâmplării; mi-aș fi dorit, de exemplu, să fi realizat ceva mai măreț: o lume mai bună, dar nu cred că am reușit... Într-o zi va veni timpul să vorbesc copiilor mei despre ce am făcut pentru a-le îmbunătății viața.
A fost o perioada când am luptat enorm. Am căzut și m-am ridicat, de câteva ori. Rezultatul a fost același.
Am încercat să supraviețuiesc alegând și calea mai ușoară: munca, doar munca, refugiul în muncă dar... succesul trezește invidii, dușmăni, apoi intrigi, căderi și ce câștigi ? O pâine în plus, o lume mai pustie! Angoasa în civilizație!
Am citit despre nativii din zodia mea că sunt metodici, că au simțul amănuntului, gândire practică și analitică, dragoste pentru ordine, punctualitate și disciplină, dar și puternice tendințe critice, tentația de a verifica, clasifica, cataloga, succesul lor; fiind mai mult rezultatul perseverenței, acolo unde mediul le permite. Adevărat... dar toate acestea sunt bune în muncă, în relații devin destul de enervante.
Dar cine mai prețuiește munca în România? Tot în zodiac mai scrie că: nativii din fecioară reacționează prompt și violent atunci când sunt jigniți, înșelați sau sub-apreciați, dar cui îi mai pasă de cine pe cine jignește, înșală sau fură și cine mai crede în zodii? Toate aceste atribute fie și zodiacale or fi valabile dar, contează doar pentru cetățenii unor alte state.
De ce a trebuit să mă nasc în această țară? De ce m-am născut aici, unde este atâta mizerie fizică și morală? Atâta suferință! Are vreo legătură destinul meu cu acest pământ? Deviza mea; privind latura materială a unei lumi mai bune era:
„scopul meu profesional este să automatizez!”. Să eliberez oamenii de munca lor
istovitoare; periculoasă, stresantă, monotonă sau slab productivă. Să aduc aportul meu ca informația să circule, ca oamenii să poată accede mai ușor la cunoaștere, să poată comunica mai ieftin, mai repede, mai sigur. Nu-i un vis frumos? Cine nu se poate bucura să audă oricând vocea aproapelui aflată la mii de kilometrii depărtare? Cine nu se poate bucura să vadă oricând frumusețea gesturilor și formelor umane a creațiilor artistice și științifice, să aibă pe masa de lucru date, date aflate undeva... în labirintul larg al lumii? Deși poate că lucrurile nu stau chiar așa, nu întotdeauna tehnica aduce fericirea... ! Dar; ce să mai automatizezi în România? Aici s-a vândut totul, iar noii proprietari tind să închidă totul, tot ce au cumpărat.
De ce nu putem construi...? De ce nu putem trăi bine, civilizat ? De ce nu putem
„prospera”? De ce alții pot și noi nu? Pot eu să schimb, ceva?
Oare ce ar trebui să facă un presupus pasager, aflat undeva pe un vapor rătăcit în furtună, văzând căpitanii și echipajul luptându-se între ei pentru a prinde bucăți din râvnitul colac al salvării?
„În România se „joacă” după regula: echipa politică care pierde bătălia, nu pierde doar banii, privilegiile și funcțiile, ci își pierde și libertatea, la propriu! Politicienii, mai toți fanarioți moderni, vor trebui să înțeleagă că după încheierea ostilităților, învingătorii și-au câștigat doar dreptul de a sta pe puntea vaporului, în timp ce acesta se scufundă, atât și nimic mai mult.
În România nu s-a instaurat un stat de drept. În România nu a existat o bătălie a ideologiilor politice ci un război al furtului și al șantajului reciproc. JUSTIȚIA nu a fost și încă nu este în stare să facă LUMINĂ în acest război, iar presa, ultimul apărător al democrației, este aservită intereselor partinice.”
Mass-media a avut un rol important în îndobitocirea rasei umane, de pretutindeni nu numai din România, dar parcă aici totul a luat-o razna. Cu ajutorul ei se fac și se desfac guverne. Cu ajutorul ei învățăturile din familie și școală au devenit demodate, televizorul și internetul au devenit principalele surse de educație. Iar din punctul meu de vedere acei jurnaliști care s-au vândut sistemului poartă o bună parte din vina pentru ceea ce am ajuns. Propagandiștii lor, un exemplu: susțineau că „proprietatea de stat este ineficientă, că statul este un prost administrator, că numai privatizarea integrală a avuției naționale ne va asigura o așa zisă prosperitate.” Păi normal că este ineficientă dacă peste 70% din angajații la stat sunt niște scursori umane fără nici un pic de demnitate, fără educație... cu diplome cumpărate (prin taxe) la școli inutile, poate că de aici ar trebui începută purificarea...
Pentru a continua accesați butonul portocaliu Read More
totul pare firesc, totul pare normal, totul este cotidian! Știrile sunt pline de „incre-dibil, dramatic, șocant, cutremurător”.
Investiția în educația adevărată, nu în educația pentru turme, nu în îndoctrinare, nu în înregimentare, nu în distrugerea mentală, nu în pregătirea pentru viața de sclav modern. Școala și Mass Media au contribuit la distrugerea mentală a omului modern, pentru a fi mai ușor de controlat și exploatat, pentru a fi pregătit să muncească fără să gândească.
Politicienii trebuie să înțeleagă primii că trebuie să spună adevărul poporului, apoi școala trebuie să introducă atmosfera aceea frumoasă care să insufle copilului credința în valoare, în modelele luminoase, în ideea patriotică. Dacă nu se va reînvia patriotismul în școli, în familie, dacă nu vom readuce modelele frumoase, din istorie și din cultura română, în mintea tinerilor, vom avea generații din ce în ce mai străine de România. Vom avea generații educate de televizor, dresate astfel încât să nu pună nicio întrebare, să accepte tot ceea ce li se spune…
Omul demn, liber, în integritatea persoanei lui, are și o altă atitudine față de nedreptățile sociale ale unui sistem sau altul. De aceea se preferă oameni tâmpi, care pot fi prostiți ușor. Și se începe din copilărie! De altfel, se tâmpește copilul prin televizor, apoi prin învățământ, unde i se administrează o materie „aleasă”, cu noțiunile pe care vor să le inoculeze, cenzurând o mare parte din adevăr.
Majoritatea lucrurilor pe care suntem obligați să le învățăm sunt inutile. Iar pentru asta, vinovată nu e numai școala, presa, societatea ci și părinții, pentru că sunt suficient de preocupați cu alte priorități... Dacă copiii sunt interesați de cunoașterea adevărată și părinții nu le pot răspunde la întrebări, folosesc „profesorul Google” sau apelează la altcineva care îi poate ajuta, dar aceste cazuri sunt excepții. Școala nu sprijină transformarea copiilor în adulți responsabili, autonomi, cu spirit de inițiativă, spirit etic, critic etc. Școala nu încurajează formarea omului capabil să aibă încredere în propriile-i idei, să nu urmeze instinctiv turma, să selecteze ceea ce a învățat printr-un filtru al adevărului, că e mult mai onorabil să eșuezi prin propriile încercări decât să câștigi prin trișare. Școala nu ne învață că trebuie să luptăm atunci când credem că aceasta este soluția, că trebuie să fim amabili cu cei amabili și duri cu cei duri, că trebuie să fim atenți cu cei lingușitori sau muți și surzi cu cei bârfitori.
Școala se bazează pe docilizarea individului și pe transmiterea unei cantități enorme de informații după anumite norme. Iar lucrurile merg atât de departe încât, în anumite cazuri și rezolvarea unei probleme de matematică trebuie să fie făcută după norme, chiar dacă se poate ajunge la același rezultat și pe alte căi. Oare prin ce căi poate fi rezolvată problema României?
M. Eliade- De ce sunt intelectuali lași?
Oare de ce tac intelectualii?
Oricine încearcă să atace un centru de putere sau conducătorii zilei se expune la dușmănii sălbatice, la intrigi și murdării din cele mai nerușinate, la linșaj, dar pe de altă parte mi se pare anormal ca intelectualitatea, și mă refer la acele conștiințe naționale, să nu ia atitudine atunci când vremurile o cer.
Întotdeauna m-a deranjat această mentalitate extrem de răspândită, potrivit căreia este mai grav să spui lucrurilor pe nume decât faptul că cineva le-a făcut.
Mi-am petrecut o jumătate de zi tot citind articolele din presă și am încercat să înțeleg...
Sistemul defensiv despre care vorbesc – valabil pentru orice națiune, comunitate sau familie – este clădit pe valori și simboluri comune. Pe limbă, artă, repere istorice, pe credințe, instituții, concepte și personalități – istorice ori contemporane – unanim recunoscute și apreciate.”
„Orice popor are eroi și trădători, tâmpiți și genii, leneși și harnici, sfinți și haimanale. Orice stat are rufe murdare și scheleți în dulap. A scoate la aerisit aceste zdrențe poate fi un exercițiu purgatoriu, cu condiția să se desfășoare scurt și la obiect. Dar a le scutura zilnic prin fața casei nu face decât să coboare standardele de caracter pentru generațiile care vin. Arată-i copilului super-eroi și va vrea să devină super-erou. Spune-i zilnic că va sfârși un bețiv ca ta-său și așa se va întâmpla.
Propaganda naționalist-ceaușistă avea, totuși, niște limite (și un scop strategic, în contextul distanțării de URSS). Eram popor ales, cei mai viteji dintre traci, în luptă biruitori, dar atât. Ce fac „actualii” acum e genocid cultural. Suntem, brusc, cea mai de rahat nație de pe glob.”
„Am luat în urmă cu ceva timp o decizie. Să nu spun nimic urât despre țară, popor și conducători, oricât aș fi de revoltat sau necăjit. Să nu aplaud și nu particip la nicio defăimare – fie ea și la mișto – a simbolurilor istorice și culturale românești. Bune sau rele, valorile care ne leagă reprezintă principala noastră forță ca popor. Pe ele putem clădi și restul. Fără ele – nimic.
Nici să cădem în extrema cealaltă nu e sănătos. Dați-vă la o parte, că noi am inventat stiloul și probabil insulina. N-are rost să ieșim la astfel de ofensive pentru că nu suntem pregătiți. Deocamdată nu vrem să cucerim pe nimeni. Vrem doar să fim lăsați în pace. Doar că, așa cum am mai spus, pacea și-o permit doar cei puternici, cei pe care e prea costisitor să-i ataci.
Nemți n-avem cum să devenim. Nici americani, nici olandezi. Așa cum, dintre toate țările blocului comunist, noi am fost întotdeauna mai cu moț. Așa cum, dintre toate ținuturile aflate sub turci, Principatele Române au reușit să evite statutul de pașalâc. Așa cum ardelenii au stat o mie de ani sub austro-ungari și au continuat să vorbească românește.
Toți stăpânii noștri s-au plâns de noi și-au încercat să ne inoculeze îndoială și rușine pentru ceea ce suntem. Asta fac și acum. Eu n-o să-i ajut. Nu-i ajuta nici tu. Dacă nu pentru noi, măcar pentru cei care vin după. Se nasc copii minunați în România.”
„România nu este o țară puternică nici militar, nici economic. Amplasarea noastră la intersecția marilor vectori de forță ai Eurasiei ne-a condamnat la o defensivă permanentă și la o diplomație acrobatică (și controversată). Am supraviețuit însă – miraculos, aș spune – mulțumită unei robusteți mentale. Și pe câmpul de luptă și în afara lui, românii au rezistat unor forțe covârșitoare, fie că a fost vorba despre imperiile Roman, Austro-Ungar, Otoman, Nazist sau Sovietic. A curs mult sânge românesc, generații întregi au suferit atrocități, persecuții și privațiuni, dar nu am dispărut, nu am fost asimilați, nici dizolvați, nici dispersați. Până acum.”
„Am făcut acest lung expozeu pentru a scoate în evidență un lucru: o luptă se poate pierde sau câștiga înainte de tragerea primului glonț. Atâta vreme cât armata are determinare, motivație și unitate, meciul se joacă, indiferent de ascendentul tehnologic al inamicului. Istoria a demonstrat – americanilor în Vietnam sau sovieticilor în Afghanistan, ca să dau doar două exemple – că tehnica de luptă poate fi anihilată prin robustețe psihică, organizare și cunoaștere a terenului.
Dacă soldatul nici nu pune mâna pe armă, gândindu-se că e o pușcă proastă, că n-o să nimerească nimic cu ea, că superiorul lui e un tâmpit și că oricum nu are pentru ce să lupte, bătălia s-a pierdut înainte de a începe.
De pildă, în cadrul Operațiunii Barbarossa, sovieticii dispuneau de echipamente de luptă mai multe și, pe anumite tipuri de armă, mai bune decât germanii. Cu toate astea, Armata Roșie a pierdut în primele luni de conflict două treimi din efectivele de mecanizate și avioane. Ca pierderi umane, Germania a sacrificat per total 800.000 de oameni (uciși, răniți sau dispăruți în misiune), în timp ce URSS a înregistrat irrecoverable losses de peste trei milioane de oameni (sursa: Wikipedia, citând rapoarte ale ambelor părți).
Conform unora dintre comentatorii de pe blogul lui George, marele avantaj al nemților nu a fost atât tehnica de luptă, cât calitatea forței vii, mai bine pregătite tactic și cu un moral superior sovieticilor.
Armata Roșie a anului 1941 era alcătuită în mare parte din recruți adunați de prin „republicile” anexate frățește cu două decenii mai devreme. Firește că soldații belaruși sau cazaci nu erau din cale-afară motivați să apere nobilele idealuri ale comunismului, mai ales după atrocitățile comandate de Stalin în anii ’30.
Același Stalin, cu un an înainte de Barbarossa, declanșase eliminarea din armată a tuturor „elementelor trădătoare”, a se citi „crema ofițerimii”. Lipsiți de motivație și de un management competent, sovieticii au luat una dintre cele mai urâte bătăi din istoria militară. Doar ploaia și frigul care-au împotmolit o vreme Panzerele i-au salvat de la anihilarea totală.
Nu mai puțin adevărat e faptul că atrocitățile comise de hitleriști împotriva prizonierilor (considerați Untermensch/suboameni) au determinat o „întoarcere de arme” a populației care-i privise inițial pe nemți ca salvatori de la stalinism. Când cetățenii s-au prins că Hitler nu e cu nimic mai bun decât „tătucul”, determinarea lor de a lupta pentru URSS a crescut considerabil (primele contingente de partizani/sabotori s-au format în a doua parte a conflictului).”
„Valorile și simbolurile esențiale ale României sunt sub-minate constant și, cel mai grav lucru, publicul aplaudă exploziile ca pe focuri de artificii.
Concepte fundamentale:
România – zisă și Românica, e codașa Europei, or să ne-o ia și bulgarii înainte.
Poporul român – leneș, hoț și trădător
Patriotism – vadimism (paranoia, rudotel, antisemitism, xenofobie)
Ortodoxie – o superstiție retrogradă, bună pentru babe pupătoare de moaște.
Instituții:
Președintele României: Cucuvea kaghebistă, Țapul, Chiorul bețivan
Parlamentul României – un cuib de hoți și de leneși (ei, măcar avem reprezentativitate)
Guvernul României – niște tâlhari
Premierul României – plagiatorul, piticul, homosexualul și coruptul, cap-de-mort, cap-de-oțel (pentru cine nu știe, ultimul e Victor Ciorbea).
Biserica Ortodoxă – plină de bani și vrea și mai mulți; instrument de tâmpire a populației.
Armata Română – îi plătim degeaba, nu ne mai trebuie, pe noi ne apără NATO
Categorii socio-profesionale
Medicii și profesorii – șpăgari
Funcționarii publici (alții decât medicii și profesorii) – corupți, nu fac nimic toată ziua, îi plătim degeaba
Corporatiștii – roboți programați 9-17 care nu știu ce e viața
Țăranii – niște țărani (ce vrei, mă?)
Muncitorii – Dorele, ia mai fă, mă, o dată.
(aici se impune să observăm cum publicitatea românească a reușit să eticheteze peiorativ grosul populației active: muncitorii și țăranii)
Pensionarii și asistații social – masă de manevră pentru alegeri; îi cumperi cu un kil de ulei; sunt de-ăia care pupă moaște;
Antreprenorii – bișnițari fără scrupule
Judecătorii – corupți
Polițiștii – analfabeți
Jandarmii – asasini
Serviciile secrete – au furat banii lui Ceaușescu
Jurnaliștii – vânduți
Artiștii – hipsteri homosexuali drogați
Inginerii – geeks (o persoană neobișnuită sau ciudată, în special una care pare să fie obsedată de unul sau mai multe lucruri incluzând cele legate de intelectualitate, electronică, jocuri, etc.)”
Personalități istorice
Ștefan cel Mare – pitic și gagicar
Alexandru Ioan Cuza – era mason
Mihai Eminescu – sifilitic xenofob, afemeiat
Ion Antonescu – criminal de război, antisemit, a dus țara la ruină aliindu-se cu Hitler
Regele Mihai – trădător de țară, a plecat cu tablouri
(pentru ultimii doi meritele se cuvin evident propagandei comuniste)
Mircea Eliade, Nae Ionescu, Petre Țuțea – legionari
Nicolae Ceaușescu – nu mai zic.”
„Fără discuție, o parte dintre aceste ethos blasters se ancorează pe un sâmbure de adevăr, fie el anecdotic sau accidental. Nu neagă nimeni greșelile președinților, premierilor, parlamentarilor sau înalților slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române. Doar că, agățându-ne exclusiv de slăbiciunile oamenilor care au ocupat sau ocupă funcții, riscăm să dărâmăm întregul edificiu al unor instituții fundamentale. Omorând pilotul condamnăm la prăbușire avionul; și pe noi odată cu el.”
Brad Florescu
Dar iată și ce scria Mircea Eliade, în articolul „Piloții orbi” din Vremea, Nr. 505, 19 septembrie 1937: „Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase și mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europă, luntrea statului nostru este condusă de niște piloți orbi. Acum, când se pregătește marea luptă după care se va ști cine merită să supraviețuiască și cine își merită soarta de rob, elita noastră conducătoare își continuă micile sau marile afaceri, micile sau marile bătălii electorale, micile sau marile reforme moarte. Nici nu mai găsești cuvinte de revoltă. Critica, insulta, amenințarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii aceștia sunt invalizi: nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de căpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.”
„Istoria cunoaște unele exemple tragice de state înfloritoare și puternice care au pierit în mai puțin de o sută de ani fără ca nimeni să înțeleagă de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldații tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Și deodată, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani după aceea, cetățenii fostelor state glorioase își pierd limba, credințele, obiceiurile și sunt înghițiți de popoare vecine.”. „Luntrea condusă de piloții orbi se lovise de stânca finală. Nimeni n-a înțeles ce se întâmplă, dregătorii făceau politică, neguțătorii își vedeau de afaceri, tinerii de dragoste și țăranii de ogorul lor. Numai istoria știa că nu va mai duce multă vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însușirile în afară de cea capitală: instinctul statal. Crima elitelor conducătoare românești constă în pierderea acestui instinct și, în încăpățânarea cu care își apără “puterea.”.
„Clasa noastră conducătoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a făcut vinovată de cea mai gravă trădare care poate înfiera o elită politică în fața contemporanilor și în fața istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politică. Nu e vorba de o simplă găinărie politicianistă, de un milion sau o sută de milioane furate, de corupție, bacșișuri, demagogie și șantaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însăși existența istorică a neamului românesc: oamenii care ne-au condus și ne conduc nu mai văd”
Oare cum pot fi făcuți „piloții” să vadă, să simtă, să conștientizeze? Filozoful german Immanuel Kant aprecia că educația contribuie la valorificarea naturii umane în folosul societății, iar Johann Amos Comenius spunea că: „omul nu poate deveni OM decât dacă este educat.”. Capitaliștii români, „împroprietăriții” cu proprietățile vechiului stat socialist, fabrici și uzine, hoteluri și restaurante, munți și văi cu ape și păduri nu si-au înțeles rostul, nu au știut ce să facă cu prețioasele achiziții, nu le-au dezvoltat, nu le-au organizat după principiile capitalismului modern pentru a le face mai eficiente ci le-au distrus și odată cu ele și viața a milioane de români. Egoismul, lăcomia, setea de putere, mârșăvia, toate aceste „calități” le au și alți locuitori ai planetei dar nu până într-acolo încât să-și distrugă țara. Ei nu au fost educați să vadă că fără echipaj vaporul se scufundă, iar poporul nu a înțeles că fără căpitani plutește în derivă.
Schimbarea ne-a luat pe nepregătite. „E mult mai ușor să educi un copil decât să repari un adult.” „Arată-i copilului super-eroi și va vrea să devină super-erou. Spune-i zilnic că va sfârși un bețiv ca ta-său și așa se va întâmpla.” Lasă-l liber și internetul și televizorul îl vor intoxica.
„Un popor în care oamenii sunt incapabili să judece cu mintea lor vor fi încontinuu victima demagogiei, minciunii și populismului” - Gabriel Liiceanu.
Și o vorbă în treacăt adresată președintelui Johannis de către filozoful Gabriel Liiceanu:
„România educată”? sau „România furată”?
„Pentru mine, cea mai frumoasă promisiune politică din câte am auzit în ultimii 30 de ani a fost „România educată”. Frumoasă, nobilă, concisă și bine țintită: nu e despre autostrăzi, canalizare, spitale și altele din care se compune viața omului civilizat de azi, ci e chiar premisa acestora, reforma minților care le-ar face pe toate cu putință.
România needucată ne doare și ne costă cel mai mult. Cu normele morale la pământ, cu 42% analfabeți funcționali, cu mii de adolescente-mame minore, cu zeci de mii de copii abandonând an de an școala, dar și cu doctorate furate cu zecile de mii, cu politicieni care au uitat limba română înainte de a o fi învățat, cu universități private care dau diplome pe veresie, cu contraselecția operând în ocuparea funcțiilor publice – e limpede, pentru orice om cu mintea încă întreagă, că în felul acesta nu vom avea niciodată drumuri, canalizare, școli, spitale și altele din care se compune viața omului civilizat de azi.” ....
„Când Ludovic Orban, ca prim-ministru, l-a numit ministru la Educație pe Sorin Cîmpeanu, a făcut-o declarând că acesta e omul care va implementa exemplar în viața românilor programul „România educată”. Ecce homo! O vorbă din care cel care-a rostit-o nu credea o iotă. În presă s-a zvonit că numirea lui Sorin Cîmpeanu venea de la președinte. Dar în virtutea a ce?, stai și te-ntrebi. Ce făcuse până atunci Sorin Cîmpeanu pentru gospodărirea educației, a domeniului care asigură calitatea materialului uman din care este plămădită o societate? Am spus deja că „numirea recentă a lui Sorin Cîmpeanu la Învățământ este de-a dreptul impudică la scară națională”. Cum să introduci într-un guvern de centru-dreapta, mă întrebam, un personaj care a trecut prin guvernul Ponta, care a pus umărul la spălarea acestuia de plagiat, care a înființat Pro România cu Ponta și Tudose, care a validat în vrac 70.000 de diplome ieșite din „fabrica de diplome Spiru Haret”, care a devenit membru în Academia de Științe ale Securității Naționale înființate de Gabriel Oprea, deținătoarea recordului în materie materie de membri cu teze de doctorat plagiate. ” - Gabriel Liiceanu
Deci, despre educație:
Influența statului, prin organele sale coercitive, împreună cu educația au creat modele de conviețuire și civilizație. Oare educația să fie cheia?
Platon definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.”
Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, consideră că „educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”.
„Educația este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas” Socrate.
Dacă-mi dai un peste voi avea ce mânca o data; dacă mă înveți să pescuiesc nu voi mai flămânzi niciodată.
Confucius (filozof și profesor)
EDUCAȚIA, reprezintă barca cu care omul străbate oceanul vieții, trecând dincolo de stâlpii lui Hercule, căci ea reprezintă echilibrul dintre principiile rațiunii și ale
inimii.
DEX , EDUCÁȚIE: Ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic și conștient în vederea formării și dezvoltării facultăților intelectuale, morale și fizice ale oamenilor (în special ale copiilor și tineretului).
Educația se referă atât la însușirea unor cunoștințe teoretice, cât și la un anumit
comportament etic acceptat de societate.
Educația cuprinde ansamblul influențelor, acțiunilor, activităților desfășurate pentru formarea, dezvoltarea, modelarea personalității umane, cu scopul integrării optime în societate. Conceptul de educație: o activitate organizată instituțional conform unor finalități pedagogice; un produs al activității, determinabil și adaptabil la cerințele societății; un proces, angajat între mai multe ființe umane, aflate în diferite relații de comunicare și de "modificare reciprocă".
Dacă familia reprezintă prima treaptă a devenirii umane, Statul este acela care are datoria de a-i asigura individului un spațiu prielnic în care aceasta sa aibă posibilitatea progresului. Statul reprezintă sursa de educație. Acolo unde statul acționează fraudulos, tiranic, omul devine animal.
Setea de putere, voința nemărginită care umbrește frumusețea rațiunii, sunt inimicii educației.
Suportul psihologic al relației educaționale este trebuința de a comunica. Se comunică nu numai cunoștințe, informații ci și atitudini, sentimente și convingeri. Se comunică prin cuvânt, gest, mimică, prin întreaga conduită.
În funcție de gradul de organizare și de oficializare, al formelor educației, putem delimita trei mari categorii:
-educația formală (oficială);
-educația non-formală (extrașcolară);
-educația informală (spontană).
Un concept greșit despre educație este că responsabilitatea în educație revine în
mod exclusiv școlii. Nimic mai greșit. Școala echipează cu cunoștințe teoretice,
transmite informații în formă ordonată și structurată, dar niciodată nu poate
înlocui rolul părintelui.
Educația se formează în primul rând în căldura și încrederea din familie. Aici copilul învață să spună adevărul, să fie cinstit, să aprecieze frumosul, să respecte munca şi să se achite de responsabilități. Pe bună dreptate, în limbaj popular se spune despre cineva că „are (sau n-are) cei șapte ani de-acasă”, pentru că aceștia sunt cruciali pentru tot restul vieții.
Alt concept greșit este că viața, cu experiențele ei bune și rele, ne modelează. Viața aduce înaintea fiecăruia dintre noi obstacole, situații inedite și presiuni de tot felul. O societate în care întâlnim în mod frecvent nedreptăți și indiferență va putea oare modela un caracter moral sănătos? Sub nicio formă. Un personaj moral, echipat cu principii sănătoase de viață poate învinge nedreptatea și are toate atuurile să devină un formator de opinie, unul care să exercite o influenţă bună și asupra altora.
„Lipsa de educație poate fi invocată până la 20, hai 25 de ani. După aceea, nici dacă singura locuință și mamă ți-ar fi maidanul, nu mai poți invoca lipsa de educație. Vine o vreme când mintea proprie îți este un educator suficient”
Ileana Vulpescu
Dezvoltarea psihică este rezultatul interacțiunii dintre factorii interni și externi. Se
consideră că în cadrul acestor factori educația deține rolul conducător. Nu se poate spune ca personalitatea este un rezultat al acțiunii educației formale, nonformale și informale în mod echilibrat, deoarece, fiecare dintre aceste forme ale educației acționează la un moment dat asupra personalității. Cea mai importantă este educația informală, dar fiecare educației fie ea formală sau nonformală aduce un plus în formarea personalității, de aceea cooperarea dintre cele trei forme este necesară. Deși cred că termenul cel mai corect ar putea fi: ne-am educat, pentru că, comportamentul nostru este o autoimpunere, inițiatorii nemaistând în spatele nostru pentru a ne corecta, totuși:
am fost educat
1. Am fost educat să salut... cunoscuții pe stradă, să salut când intru într-o încăpere, să spun „te rog” şi „mulțumesc”.
2. Am fost educat să respect tot ceea ce este viu pe pământ; plante, animale, oameni; să-i respect pe cei mai în vârstă, să le ofer scaunul, să le vorbesc calm și cu „dumneavoastră”.
3. Am fost educat; că fac parte din natură, dar niciodată omul nu va fi stăpânul absolut al naturii, organismul uman, el însuși element al naturii fiind perisabil și limitat. Am fost că; totul este interconectat și că trebuie să fiu echilibrat; că activitatea fizică întărește organismul și dă forță minții iar bogăția spirituală vindecă problemele emoționale. „ Mens sana in corpore sano” (minte sănătoasă în corp sănătos).
4. Am fost educat să fiu ordonat : „fiecare lucru are locul lui,/ de unde îl iei înapoi trebuie să-l pui, / de la cine ai împrumutat / înapoi trebuie dat când ai terminat” .
5. Am fost educat să să iau decizii conștiente, analizate, documentate să-mi asum responsabilitatea pentru propriile acțiunii, și să nu-i las pe alți să-mi impună calea pe care să merg, să nu mă bazez pe hazard.
6. Am fost educat să respect opiniile oamenilor, că viața are propriile condiții și că nu totul poate fi alb sau negru, că trebuie să fiu indulgent și îngăduitor, că oamenii se pot înșela în evaluările lor.
7. Am fost educat să-mi ofer ajutorul, să mă implic, să nu dezamăgesc: să fac totul cât mai bine posibil sau să spun nu acolo unde cred că nu pot.
8. Am fost educat să nu-l întrerup pe cel care vorbește, să nu răstălmăcesc cuvintele altora, să nu vorbesc tare în public, să nu vorbesc elogios despre mine sau despre realizările mele, să nu glorific persoanele în viață, și să nu comentez
acțiunile altora. (Cine suntem noi sa-i judecam pe alții? Și cât de bine ne putem pune în situația lor?)
9. Am fost educat să răspund, atunci când sunt întrebat sau când se așteaptă un răspuns de la mine. Am fost educat să nu răspund la tăcere cu tăcere, să dezamorsez o situație tensionată cu o vorba bună sau cu o glumă, dar să nu glumesc pe seama inocenței sau a necazurilor altora și să nu copiez comportamente în batjocură. (A răspunde cu ignorare la o ignorare, cu sfidare la ceva sfidător, cu furtuni la furtuni nu-s tocmai acțiuni înțelepte.)
10. Am fost educat să iubesc oamenii pentru ceea ce sunt, nu pentru ce pot obține de la ei .
11. Am fost educat să fiu demn, să nu apelez la sensibilitatea altora pentru a obține compasiune sau ajutor, pentru a-mi atinge scopurile.
12. Am fost educat că nimic nu este gratis iar lucrurile cu adevărat valoroase se obțin prin cultivarea talentului, muncă, perseverență și sacrificiu.
13. Am fost educat să fiu cinstit, cu mine însumi în primul rând, că adevărul este mai presus de prietenie, că nu am dreptul să țes intrigi, să-mi însușesc bunuri de la alte persoane sau de la societate... dacă nu am muncit pentru ele sau nu le-am primit atunci nu-mi aparțin.
14. Am fost educat să fiu optimist; să gândesc pozitiv; să fac acte de caritate, iubirea... este o cale de protecție împotriva suferinței; să nu doresc răul semenilor, energia negativă se va întoarce iar gândurile rele produc îmbolnăvirea minții și trupului.
15. Am fost educat ca atunci când greșesc; să cer iertare și scuze, să îndrept lucrurile, dacă e cazul dar și să accept scuzele altora (să iert) cu condiția ca faptele să nu se mai repete. Iertarea este o formă de purificare a sufletului dacă nu o accepți ea tot se va face prin alte mijloace: eșecuri, necazuri, boli... Nimic în univers nu este întâmplător.
Deciziile... nesăbuința sau viclenia umană pot schimba vieți. Niciodată nu putem ști ce proporții iau faptele noastre în viața celuilalt... În câteva secunde se pot pierde vieți, bani, bunuri, sănătatea... iar noi oamenii, trebuie să corectăm, să diminuăm, să cerem iertare și scuze pentru greșeli.
Cred totuși că oamenii fac o mică confuzie: iau acceptarea scuzelor drept iertare. „Acceptarea” nu schimbă și nu șterge faptele, un rău făcut rămâne un rău făcut. Toți oamenii greșesc, iar greșelile lor pot fi doar acceptate... undeva acolo sus, în natură, în univers... la Dumnezeu... acolo se iartă..., acolo se face sortarea,
contabilizarea, reprogramarea, iertarea adevărată.
Noi oamenii nu putem decât scuti pe cineva de la o pedeapsă, putem trece cu vederea vina, putem uita, putem suporta inconvenientul și accepta situația, dar nu putem schimba faptele, nu le putem îndrepta, anula sau șterge : noi nu putem anula suferințele.
16. Am fost educat să tratez oamenii așa cum aș vrea și eu să fiu tratat! Dacă am reușit sau nu... comentați-mă ! (rămâne între noi)