Cele mai frumoase momente din viață le-am petrecut alături de voi, copiii mei. Ați generat cele mai mobile sentimente de dragoste și cele mai grave neliniști. V-am condamnat însă, fără să aveți nicio vină, să trăiți într-o țară fără nici un viitor. Să aparțineți unui popor care-și neagă valorile și pentru care hoția și lenea sunt considerate virtuți, „trăsătura esențială a românilor fiind neîncrederea în oameni iar cultura; pragmatismul (interesul personal) și heterodetermina-rea (influența tradiției/religiei) în dauna spiritului civic și a autodeterminări (a autonomiei în decizie)” - Daniel David. V-am condamnat să trăiți într-o țară în care doar politicienii, hoții și curvele mai au loc în grila de valori, fiind modelele de succes promovate pe toate canalele mass-media, peste tot domnind o atmosferă de bălăcăreală generală. Ziariștii, realizatorii de „talk-show-uri”, politicienii, tunând și fulgerând, împotriva hoților care au sărăcit țara, dar care odată ajunși la putere nu-și mai pot justifica averile de milioane de euro.
Să știți că nu acesta e drumul spre succes! Nu aceasta este normalitatea, nu aceasta este civilizația, nu acestea sunt valorile lumii în care mi-aș dori ca voi să trăiți și de care v-am ferit atât cât am putut, uneori necăjindu-vă. Am căutat să vă formez departe lumea virtuală, care desparte adevărul de ficțiune, departe de calculator, departe de televizor și departe de a crede tot ceea ce vi se spune, pentru a vă stimula să gândiți; să gândiți critic…
La grădiniță și la școală v-au învățat de ce trebuie să fiți mândri că sunteți români. Numai că în toată Europa oamenii își bagă mâinile adânc în buzunare când aud că suntem români și nicăieri în lume nu suntem bine veniți. Nu e nicio mândrie să aparții unei nații. Hitler, Stalin, Mussolini, Franco, Mao Zedong, Fidel Castro, Ceaușescu... n-ar fi existat dacă n-ar fi existat conaționali care să-i susțină și să contribuie la odioasele crime.
Noi, am căutat să descoperim acea părticică sensibilă din interiorul vostru pentru a vă îndrepta pașii către acele instituții care vă pot cultiva înclinațiile, virtuțile, punând întotdeauna valorile spirituale înaintea celor materiale, dar toate aceste lucruri le veți putea înțelege probabil doar atunci când veți avea la rândul vostru copii. Fiți mândri că sunteți deștepți și harnici. Fii mândri pentru ceea ce faceți, cinstit și corect, nu pentru ceea ce sunteți sau pentru apartenența la un oraș sau un stat! În fond nu a fost voința voastră și a altor milioane de oameni cinstiți să vă nașteți în România. Și eu nu văd de ce ar trebui să fim mândri pentru asta.
Acum sunteți în pragul marilor decizii: profesionale și sociale. Iar sfatul meu este: să plecați! Să plecați de aici, cât mai departe, într-o lume civilizată, unde oamenii se iubesc, unde se respectă cinstea, onoarea și munca. Nu-i o lașitate să eviți furtuna, nu-i o lașitate să-ți salvezi viața... atunci când corabia se îndreaptă cu repeziciune spre abis. Mi-e frică pentru viitorul vostru și pentru viitorul acestei țări. Să nu vă integrați copiii mei în această lume mincinoasă! Să nu credeți în falsele valori pe care vi le va scoate în față, zi de zi, ceas de ceas, această nație alterată!
Pe voi vă rog, vă implor, să plecați de aici, cât mai departe, într-o lume civilizată. România nu are unde să plece. România se va autodistruge sub povara unor conducători lacomi și vanitoși și a unui popor din ce în ce mai leneș, mai lipsit de cultură și mai tupeist care nu înțelege că țara nu mai e de mult a lui! Nu veți putea salva România. Veți fi prea puțini și veți suferi prea mult și cred își merită soarta.
Duceți-vă! Dar nu uitați niciodată că sunteți dintr-o țară binecuvântată de Dumnezeu ți distrusă de oameni... în care noi, părinții voștri, am făcut tot ceea ce am putut ca să vă fie bine, voi fiind scopul nostru suprem, scopul existenței noastre. Duceți-vă!
,,Când vei constata că, în scopul de a produce, trebuie să obții aprobarea de la cei care nu produc nimic, când vei observa cum banii se scurg spre cei care nu activează în bunuri, ci în favoruri, când vei înțelege că mulți oameni se îmbogățesc prin luare de mită și influența lor e mai eficace decât munca lor, că legile nu te protejează contra lor, ci dimpotrivă, ei sunt cei care sunt protejați împotriva ta, când vei descoperi că este răsplătită corupția, iar onestitatea devine un sacrificiu de sine, atunci vei putea spune, fără teama de a greți, că soarta societății în care trăiești este condamnată.”
Ayn Rand (1950)