Este strănepotul lui Johann Czerny, fondator în deceniul opt al sec.XIX al Filarmonicii brașovene.
Despre soluţia difractivă
Va trebui să ne închipuim, urmărind desenul de mai jos, întregul mecanism al transformării demersului inerţial al societăţii româneşti actuale, care, printr-o intervenţie dictată la un moment dat de un factor suficient de puternic, poate determina modificarea radicală a valenţelor ce au imprimat proiectarea direcţiei inerţiale a acelui demers iniţial. Să considerăm săgeata notată cu „A” ca reprezentând stadiul evolutiv inerţial al societăţii româneşti, având un caracter net descendent. Direcţia fasciculară „A” intersectează sau este intersectată la un moment dat de ceea ce în desen este reprezentat ca fiind o prismă.
În cazul în care prisma acceptă fascicolul şi-l retransmite pe faţeta lui opusă înseamnă că are un caracter translucid şi nu opac.
În acest caz, fascicolul iniţal „A” este relansat prin intermediul materialului cristalin al prismei într-o direcţie opusă,reprezentată în desen prin săgeata „B”.
Formula prin care prezentăm această transformare, este preluată din fizica optică, purtând denumirea de „difracţia în x”. În planul existenţei sociale fenomene de tipul difracţiei în x sunt posibile, dar în acest context noţiunea potrivită acestui apanaj al luminii, în viziunea noastră socială, poartă numele de „fenomen difractiv”,iar prisma capătă denumirea de „factor difractiv”.
Odată fixate modestele noastre repere explicitare, reieşite din schema-model după care funcţionează difracţia în fizica optică şi difractivul în fizica social-istorică, putem încerca să abordăm acest subiect inedit cu mai mult curaj. Să ne închipuim că săgeata „A” reprezintă sensul evoluţiei în timp şi spaţiu a societăţii româneşti actuale. Intenţia noastră de a prezenta
grafic acest sens într-o direcţie descendentă are ca scop tocmai sugerarea coborârii. În calea acestei direcţii descendente a intervenit la un moment dat corpul prismei, care nefiind opacă, preia sensul săgeţii (evoluţiei descendente), îl înglobează în structura sa cristalină şi schimbă direcţia săgeţii (evoluţia ascendentă) într-un plan opus, chiar contrar celui iniţial.
Mic tratat de difractologie
Este evident că românii se află într-o criză profundă. Este o realitate faptul că schimbările care se preconizează şi care se şi produc deja în lume nu pot lăsa neatinsă nicio ţară. Importantă este modalitatea de atenuare a impactului cu factorul novator în aşa fel încât să nu fie obligatorii modificările structurale în plan naţional şi statal.
Spre deosebire de celelalte popoare din Estul Europei, noi, românii, suntem mai expuşi acestor schimbări şi din cauza unor trăsături antropogenetice nefaste, iar povestea scăderii imunităţii naţionale reprezintă o întreagă istorie, a cărei derulare s-a restartat în acel decembrie1989.
Cert este că toţi cei patru interlocutori ai dialogurilor noastre au recunocut, direct sau insidios, că asupra noastră, a românilor, se aplică în prezent un anumit experiment, aşa zis integrator în civilizaţia europeană. Nivelului scăzut al standardelor de viaţă din timpul ceauşismului i s-au adăugat tot felul de formule ulterioare, brutale sau neadecvate, de desprindere din sistemul colectivist şi de integrare în cel al iniţiativei şi proprietăţii private, din care au rezultat grave fisuri în ordinea socială. În marea lor majoritate, decidenţii politici ai vremurilor postdecembriste au consimţit că interesul lor era mai presus de cel naţional, astfel încât rezultatul de azi este o Românie nu numai slăbită, dar atât de debilizată încât fără „perfuziile” aparţinând unor societăţi transnaţionale am fi vorbit deja la timpul trecut despre noi, la fel cum se vorbeşte azi despre Jugoslavia, de pildă. Dar şi aşa, „tratamentul perfuzat” conţine în subsidiar elemente „curatorii” cu efecte secundare din cele mai periculoase pentru „pacient”. Şi cel mai perfid dintre ele, resimţit deja de organismul bolnav al patriei, este ignorarea de către curatorii externi a voinţei populare.
Nu mai contează ce doreşte poporul român, contează ce interese au aici „terapeuţii” care ne-au deschis „arterele” pentru a ne „perfuza”. În această joacă a parabolelor încercăm cu modestie să explicăm că, de fapt, suntem pur şi simplu inoculaţi în profuzimea fiinţei naţionale cu substanţa unei alienări, astfel încât să nu mai putem reacţiona în niciun fel în faţa pericolului maladiv care ne paşte cu siguranţă. Practic, în urma injectărilor repetate suntem aduşi la imposibilitatea dea ne mai feri fiinţarea statală de extincţie. Formula dorită de „terapeuţi” va avea ca rezultat transformarea corpului naţional al poporului într-un trup nevertebrat alunei populaţii oarecare, trăitoare într-un bazin geografic ca parte a unui continent al Terrei.. De fapt, nu se doreşte salvarea pacientului ci metamorfozarea lui,ceea ce, trebuie să recunoaştem, arată a fi o manoperă frankesteiniană. O asemenea operaţiune intervine în liniaritatea istorică a unui popor ca şi în czul comparativ al ecranării pe care un obiect mat o face, în momentul în care se interpune dintr-un motiv sau altul, unei raze de lumină. Aici vorbim despre fenomenul de opacizare/ocultare.
Ocultarea poate fi evitată prin înlăturarea corpului mat ocultator sau, pur şi simplu, prin întreruperea spotului luminos, situaţie în care, prin dispariţia luminii vorbim despre apariţia tenebrelor, a nonluminii, consfinţirea întunericului cu tot cortegiul său luciferic.
Lumina rezultată în urma transcenderii ei printr-un mediu transparent, cristalin, reprezintă de fapt o exuberanţă vizuală, un miracol dezvăluit ochiului uman în adevăratul sens al înţelesului, deşi că experimentul se aflăla îndemâna oricui se încumetă la acest joc al luminilor modificate.
Desfacerea luminii în cele şapte componente spectrale este încă un mister cu caracter divin, această proprietate neasemuită a luminiii va mai oferi umanităţii în viitor surprize din cele mai stranii şi mai plăcute.
Ei bine, acest fenomen al fizicii optice îsi poate extinde efectele semnificatorii în toate domeniile, inclusiv în cele ale filosofiei şi ale ştiinţelor social-politice.
Evoluţia societăţii româneşti, căci despre ea e vorba în volumul „Dialoguri cardinale”, este prefigurată prin subtitlul: „România - disoluţia sau soluţia difractivă ” Calea difractivă este pentru români, în viziunea nostră, SINGURA cale posibilă întru salvarea ca entitate naţional - statală.
Pentru a continua lectura accesați (click) butonul portocaliu Read More